2014-02-07 00:21 GMT+02:00

am fost bătrână dar acum sunt bine

spun adevărul

orașul e sub zăpadă nu mai vorbesc singură și nici cu tine

viitorul

cât mai îndepărtat mă preocupă intens

am copii

deci nu iau în calcul șansa pe care ți-o oferă un spital de boli

nervoase

într-un moment de frică m-am surprins încurajându-mă cu vocea

ta

niște vorbe

nici nu mai știu dacă le-ai spus vreodată sau doar

îmi imaginez că le-ai spus

stau în fotoliul meu rupt și ascult râsete din bucătărie

anunțând mica beție alimentară

urmează înviorarea

vom obține credite cu ele vom achita facturi

și rate și alimente sănătoase vom avea burta plină va fi cald

vom pune benzină și vom călători în jurul blocului mereu în jurul

blocului

ultrasofisticați

ultraadaptați

posibil nemuritori

ANA DRAGU

Advertisements

Ama Dablam

viața e frumoasă hei hei
când te simți unul dintre zei
dar pe neanunțate,
Olimpul se înfioară,
un lung, nesfârșit cutremur
îți dă peste cap prezentul
și vin zilele când te simți
o clădire dărăpănată de birouri,
depresia vine în tine la serviciu
zilnic,
zilnic,
zilnic,
își găsește de lucru în tine
și nu e o depresie corporate,
să stea doar de la 9 la 5
ea e o depresie pasionată de ceea ce face,
pune suflet
de dimineață, când își bea cafeaua din cafeaua ta
și până noaptea tarziu
când nu vrea să adoarmă odată cu tine,
ea sapă la prăpastia dintre tine
și tine,
îți vezi prietenii, părinții,
copiii, sensul vieții,
te vezi pe tine însuți râzând
pe malul celălalt al prăpastiei,
făcându-ți cu mâna, iar tu ești aici,
pe malul ăsta, incapabil să le răspunzi,
schițând ceea ce crezi că e un zâmbet
dar e doar un soi de semipareză,
fascinat de cât de simplu ar fi să sari
pur și simplu
să sari peste balustrada asta rece a balconului,
un pic ruginită
cu un zgrumțure de sudură pe ea
în forma vârfului Ama Dablam,
e atât de simplu – un pas, doi,
pui mâna pe balustradă,
iei Ama Dablamul în palmă și șvup!
îți zvâcnești corpul
în gol

http://ivcelnaiv.ro/2018/02/ama-dablam/

din pantelimon 113 bis | ioan es pop.

autobuzele umblă pline cu morți.
dimineața, în stația din fața blocului
morți osteniți așteaptă autobuzul 101.
la cinici după-amiaza,
aceiași morți se întorc de la serviciu.
răsuflă ușurați și suie cu liftul
fiecare în sicriul lui, unde vara asta
n-a fost pic de răcoare.

din pantelimon 113 bis | ioan es pop.

10288757_1364278046922307_3305254994422819167_n

Macbeth

“She should have died hereafter;
There would have been a time for such a word.
To-morrow, and to-morrow, and to-morrow,
Creeps in this petty pace from day to day
To the last syllable of recorded time,
And all our yesterdays have lighted fools
The way to dusty death. Out, out, brief candle!
Life’s but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing.”

Macbeth on the death of his wife.

oglinda din dulap

ai o oglindă
pe care o ascunzi în dulap,
un fel de seif emoțional în care îți ții
tot: fostele iubiri – corpuri golite
de dinainte să ți se așeze în brațe, grimase deznadajduite,
zâmbete false, discuții cu tine,
diminețile în care te rădeai la subraț,
machiaje ireproșabile, selfie-uri adorabile,
ba chiar și scene de sex.
prin această mărturisire îi avertizez
pe toți următorii tăi parteneri
să arunce un ochi în dulap înainte
să se îndrăgostească iremediabil de tine.
mie mi-ar fi fost foarte util să arunc un ochi
în acea oglindă. dar i-am aruncat pe amândoi.
și am ajuns un alt prizonier în ea –
unul dintre acele corpuri goale și moi

menționez că oglinda este puțin spartă într-un colț
de unul dintre iubiții care a vrut să fie
ambii parteneri dintr-un menage a trois

Iv cel Naiv