din pantelimon 113 bis | ioan es pop.

autobuzele umblă pline cu morți.
dimineața, în stația din fața blocului
morți osteniți așteaptă autobuzul 101.
la cinici după-amiaza,
aceiași morți se întorc de la serviciu.
răsuflă ușurați și suie cu liftul
fiecare în sicriul lui, unde vara asta
n-a fost pic de răcoare.

din pantelimon 113 bis | ioan es pop.

10288757_1364278046922307_3305254994422819167_n

Advertisements

Macbeth

“She should have died hereafter;
There would have been a time for such a word.
To-morrow, and to-morrow, and to-morrow,
Creeps in this petty pace from day to day
To the last syllable of recorded time,
And all our yesterdays have lighted fools
The way to dusty death. Out, out, brief candle!
Life’s but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing.”

Macbeth on the death of his wife.

oglinda din dulap

ai o oglindă
pe care o ascunzi în dulap,
un fel de seif emoțional în care îți ții
tot: fostele iubiri – corpuri golite
de dinainte să ți se așeze în brațe, grimase deznadajduite,
zâmbete false, discuții cu tine,
diminețile în care te rădeai la subraț,
machiaje ireproșabile, selfie-uri adorabile,
ba chiar și scene de sex.
prin această mărturisire îi avertizez
pe toți următorii tăi parteneri
să arunce un ochi în dulap înainte
să se îndrăgostească iremediabil de tine.
mie mi-ar fi fost foarte util să arunc un ochi
în acea oglindă. dar i-am aruncat pe amândoi.
și am ajuns un alt prizonier în ea –
unul dintre acele corpuri goale și moi

menționez că oglinda este puțin spartă într-un colț
de unul dintre iubiții care a vrut să fie
ambii parteneri dintr-un menage a trois

Iv cel Naiv

Lecția despre cub (Nichita Stănescu)

Se ia o bucată de piatră
se ciopleste cu o daltă de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se răzuieste cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat!

din vol “Opere imperfecte” (1979)

poem aproape rotund

merele sînt rotunde
farfuriile sînt rotunde
mingile sînt rotunde
banii sînt rotunzi
butonul roșu pe care scrie nu apăsați e rotund
ocolul e rotund
sînii sînt rotunzi
fundurile sînt rotunde
burta din care ne naștem e rotundă
Pământul e rotund
ceasul e rotund
timpul e rotund
planetele sînt rotunde
soarele e rotund
viața însăși e rotundă.
și ne conduce spre punctul din care am plecat.

Iv cel naiv

This poem by Donald Justice

This poem is not addressed to you.
You may come into it briefly,
But no one will find you here, no one.
You will have changed before the poem will.

Even while you sit there, unmovable,
You have begun to vanish. And it does no matter.
The poem will go on without you.
It has the spurious glamor of certain voids.

It is not sad, really, only empty.
Once perhaps it was sad, no one knows why.
It prefers to remember nothing.
Nostalgias were peeled from it long ago.

Your type of beauty has no place here.
Night is the sky over this poem.
It is too black for stars.
And do not look for any illumination.

You neither can nor should understand what it means.
Listen, it comes with out guitar,
Neither in rags nor any purple fashion.
And there is nothing in it to comfort you.

Close your eyes, yawn. It will be over soon.
You will forge the poem, but not before
It has forgotten you. And it does not matter.
It has been most beautiful in its erasures.

O bleached mirrors! Oceans of the drowned!
Nor is one silence equal to another.
And it does not matter what you think.
This poem is not addressed to you.

(sursa)