Lecția despre cub (Nichita Stănescu)

Se ia o bucată de piatră
se ciopleste cu o daltă de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se răzuieste cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat!

din vol “Opere imperfecte” (1979)

Advertisements