Reprise 2006

Despre novegieni nu știu foarte multe. Într-un timp încercam să aflu despre suedezi cât se poate. Din literatura lor exportată, din puținele filme sau regizori contemporani despre care am auzit. În liceu a început visul meu repetitiv, singurul din viața mea. La un moment dat am încetat să mai fac diferența între realitate și vis și îmi închipuiam detaliile cu ochii deschiși. Visul pe care l-am localizat în Suedia, în țara la care aspir aproape obsesiv, fără să știu, de fapt, mai nimic despre sistemul lor economic, politic etc. Știu doar că spre Suedia mă vedeam plecând fără să mă uit în urmă. Acum, de când cercetez tot felul de destinații mai mult sau mai puțin turistice din Oslo și alte orașe mari din Norvegia, am început să fiu curioasă și despre cultura lor – literară, cinematografică, teatrală. Cea teatrală face parte chiar din programa de master – Henrik Ibsen – dramaturgul inspirat de Euripide în piesele lui. În Oslo există o casă memorială care probabil nu e la fel de palpitantă pe cât aș vrea eu să fie. Poate aduce inspirație literară.

Am văzut Reprise. Un prim lung metraj al unui regizor norvegian tânăr – Joachim Trier. Este un film despre doi prieteni care încearcă să-și creeze o carieră în lumea literaturii. Tineri și plin de inspirație, își trimit manuscrisele împreună, însă foarte repede aflăm că doar unul dintre ei este publicat. Firul narativ urmărește deopotrivă prietenia celor doi, o relație constantă și strânsă, pe de altă parte, evoluția fiecăruia dintre ei într-o manieră tragicomică. Este aproape o satiră cu privire la decăderea unor tineri ambițioși, cu planuri mărețe. M-a fascinat modul în care a fost filmat, filmele nordice au un stil aparte în această privință, portretele personajelor principale nu au fost făcute fățișe, multe detalii lăsate pentru interpretarea spectatorului. În primele câteva minute ale filmului este redată o scenă foarte bine realizată – Philip, unul dintre personajele principale cade într-o visare și vede ce ar putea face, își închipuie că ar face total altceva decât ceea ce se întâmplă în realitate. Nu este o scenă inovatoare, dar este remarcabilă prin contrastul de culori, contrastul de sentimente dintre cele două „realități” și o asemănare vizibilă cu realitățile individuale ale fiecărui spectator.

O să urmăresc fimele norvegiene cu o mare plăcere, am început în forță cu un film bun.

Advertisements